Prima companie de pe bursă a cărei valoare depășește 700 de miliarde de dolari

Prima companie de pe bursă a cărei valoare depășește 700 de miliarde de dolari
Publicat: 11/02/2015, 11:58

Capitalizarea de piață a Apple se situa la 710,7 miliarde de dolari la închiderea ședinței de tranzacționare de marți, dublu față de valoarea de piață a competitorului Microsoft.

Spre comparație, Exxon Mobil, a doua mare companie listată la bursă din lume, avea o valoare de piață de 385,4 miliarde de dolari la închiderea ședinței de marți a bursei din New York.

Apple a atins o capitalizare de aproximativ 700 de miliarde de dolari și în timpul ședinței de tranzacționare din 25 noiembrie anul trecut, însă a închis respectiva ședință sub acest nivel.

Acțiunile Apple au avansat pe fondul optimismului investitorilor în ceea ce privește rezultatele financiare ale companiei, după ce, în luna septembrie a anului trecut, gigantul din domeniul IT a lansat două modele de iPhone-uri cu ecran mai mare.

Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari față de 57,6 miliarde de dolari.

Vânzările de iPhone-uri din perioada octombrie-decembrie au avansat cu 46% comparativ cu același interval din 2013, la numărul record de 74,5 milioane de unități, peste așteptările analiștilor. care estimau că Apple va livra 64,9 milioane de unități. De asemenea, cifra este mai mare decât volumul de vânzări de iPhone-uri din întregul an fiscal 2011, când Apple a livrat 72,3 milioane de unități.

De asemenea, încrederea investitorilor a fost alimentată de anunțul directorului general Tim Cook din ianuarie, potrivit căruia livrările de smartwatch-uri Apple vor începe în luna aprilie. Apple Watch va avea un preț de pornire de 349 de dolari.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Tot mai mulți copii, încă de la 5 ani, suferă de anxietate sau depresie. Ce...
×